Opening Conference
5 februarie 2020The Opening Conference of the project „Improving access and quality of services for citizens – a transparent, responsible and accountable local public administration”
27 martie 2020Încrederea cetățenilor în instituțiile statului este esențială
Asociația Comunelor din România – ACoR, Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia – KS și Asociația Municipiilor din România – AMR, au organizat, miercuri 19 februarie 2020, Conferința de deschidere a proiectului „Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă” cod PNP002. Finanțarea, în valoare de 3.277.088,00 Euro, este asigurată prin Granturile Norvegiene 2014-2021, în cadrul Programului „Dezvoltare locală”.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Evenimentul, la care au participat peste 170 de reprezentanți ai administrațiilor publice locale din România, Republica Moldova și Norvegia, a avut ca scop principal prezentarea proiectului, a activităților acestuia și rezultatelor așteptate în urma sesiunilor de formare, a experiențelor și analizei studiilor de caz cu care s-au confruntat autoritățile norvegiene.
Implementarea proiectului, denumit pe scurt E-TIC, vizează creșterea gradului de conștientizare a reprezentanților autorităților publice locale cu privire la aspecte ce țin de integritate, transparență decizională, incompatibilități și conflict de interese. Pentru atingerea acestui obiectiv vor fi organizate cursuri de formare pentru 3300 reprezentanți ai autorităților locale: 800 din partea municipalităților, 2000 din partea comunelor și 500 de noi aleși locali (primari, viceprimari și consilieri locali). În cadrul proiectului au fost programate vizite de studiu în Norvegia, înființarea unui centru de informare e-TIC, care va furnirza informații actualizate despre legislația în domeniul conflictelor de interese, integritate, transparență decizionale și incompatibilități, dar și dezvoltarea de ghiduri de bune practici.
”Scopul întâlnirii noastre de astăzi este de a promova proiectul în rândul reprezentanților comunităților din România, dar și de a ne familiariza puțin cu experiența norvegiană. Trei ani de zile de acum încolo vom avea de lucru. Vor fi foarte multe evenimente organizate în teritoriu, pe regiuni de dezvoltare, unde comunele și municipiile vor putea fi reprezentare. Scopul proiectului este sa aducem cât mai multe studii de caz din teritoriu. La fiecare eveniment pe care îl vom organiza, atât formatorul cât și ceilalti experți din proiect vor încerca să scoată de la participanți cele mai de succes exemple, dar și cele negative care vor ajunge materiale pentru centrul nostru de informare. Tot în anul 2020, colegii de la AMR vor începe partea de instruire pentru noii aleși locali. Vor fi alegeri în iunie și probabil o serie întreagă de noi aleși locali vor apărea pe scena politică. Și aceștia la rândul lor vor trebui să aibă cunoștințe despre administrație, cât și despre cele patru domenii vizate de proiect, etică, transparență decizională, conflict de interese și incompatibilități”, a explicat Adrian MIROIU-LAMBA, managerul proiectului, din partea ACoR, promotorul E-TIC.
Prezent la conferința de deschidere, președintele ACoR, Emil DRĂGHICI, a arătat cât de important este pentru administrația publică în general ca primarii de comune, orașe și municipii să colaboreze.”
Cu siguranță acest proiect va consolida mai mult relațiile dintre administrațiile publice locale de la comune, orașe și municipii. Trebuie să fiu cinstit să spun că am acționat haotic și unii și ceilalți. Participând la acest proiect o să vedeți că este mai bine pentru toți să acționăm împreună”, a precizat președintele ACoR.
Prim-vicepreședintele ACoR, Mariana GÂJU, de altfel inițiatoarea proiectului E-TIC, a reiterat cu ocazia conferinței de deschidere, importanța colaborării dintre administrațiile publice din România cu partenerii din Norvegia. Mariana GÂJU a precizat că finanțarea norvegiană se regăsește în multe dintre localitățile românești, unde au fost implementate o serie de proiecte care au ajutat mai ales la dezvoltarea satului românesc.
”Proiectul E-TIC este de mare importanță atât pentru Asociația Comunelor, cât și pentru partenerul nostru de nădejde, Asociația Municipiilor, având în vedere îmbunătățirea accesului și transparența decizională în administrația publică locală. Vom avea formatori din rândul nostru, al funcționarilor publici, al aleșilor locali care să poată să vină în sprijinul administrației publice locale. Schimbul de experiență între administrația publică locală din România și Norvegia reprezintă un alt obiectiv care să ducă la consolidarea în România a unei administrații publice transparente, iar decizia să fie pornită de la cetățeni, iar noi să avem funcționari publici instruiți”, a arătat prim-vicepreședintele ACoR.
Asociația Municipiilor din România a fost reprezentată la conferința de deschidere a proiectului E-tic de Adrian MOCIONIU, primarul municipiului Slobozia și de Nicolae BARBU, edilul municipiului Giurgiu. Aceștia au precizat că pentru un primar, mai ales aflat la primul mandat, nefamiliarizat cu legislația care interesează administrația publică, este esențial să aibă exemplul bunelor practici venite din țări care au reușit să rezolve problema conflictelor de interese și a incompatibilității.
”Primari mai vechi, primari mai noi, și cu toții ne-am confruntat în acești ani cu probleme privind incompatibilitatea, cu mari probleme privind conflictul de interese, privind transparența decizională. Este foarte bine că se va realiza acest proiect pentru că poate noi am învățat în tot acest timp să ne mișcăm prin această legislație instabilă, dar vor veni aleși noi, primari, consilieri locali, consilieri județeni care vor veni din domenii diferite și atunci le va fi foarte greu în primul rând să studieze toată legea. Este o bătălie câștigată, dar lupta este mare”, a precizat Nicolae BARBU, primarul municipiului Giurgiu.
Adrian MOCINOIU, primarul municipiului Slobozia, a explicat participanților prezenți la conferința de deschidere a proiectului E-TIC importanța ca „mesajul și acele politici să ajungă la un nivel cât mai aproape de cetățean, să ajungă la cel care interacționează direct cu cetățeanul, la funcționarul public”.
Conferința de deschidere a proiectului E-TIC a fost onorată de prezența partenerului norvegian, Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia – KS, reprezentată la evenimente de Gunnbjørg NÅVIK, consilier proiecte internaționale al KS, Tora AASLAND, fost ministru al cercetării și învățământului superior din Norvegia și de Ingrid Elisabeth KÅSS, director dezvoltare și cooperare al orașului Porsgrunn, Norvegia.
Gunnbjørg NÅVIK, consilier proiecte internaționale al KS, a arătat că instituția pe care o reprezintă a colaborat cu România în mai multe probleme de când țara noastră a devenit membru al Uniunii Europene, în anul 2007. Principalul scop al conlucrării româno-norvegiene este acela de a face un schimb de experiență între cele două țări în ceea ce privește cele mai importante probleme ale administrației publice locale, transparența decizională și responsabilizare.
Tora AASLAND, fost ministru al cercetării și învățământului superior din Norvegia, a prezentat reprezentanților administrației publice din România prezenți la conferința de deschidere a proiectului E-TIC, o parte dintre secretele care ar putea sta la baza unei administrații publice de succes. „Să nu te folosești de alți oameni doar pentru a-ți atinge scopul”, acesta este în opinia Torei AASLAND răspunsul cel mai bun la întrebarea: „Ce este etica?”
„Baza a tot ceea ce înseamnă discuții despre etică trebuie să înceapă cu legile și valorile pe care le aveți în societate, iar cuvântul cheie este <<încredere>>. Dacă nu există încredere în liderii comunităților locale, avem o mare problemă”, a arătat Tora AASLAND.
Încrederea cetățenilor în instituțiile statului este așadar esențială, susțin reprezentanții Autorităților Locale și Regionale din Norvegia – KS. Aceștia au arătat colegilor lor din România că și în Norvegia au existat probleme legate de corupție în urmă cu 15 ani, când mai multe municipalități au fost „lovite” de o serie de scandaluri. Ca și în România nu absența legislației în domeniul corupției și al eticii a fost problema, ci conștientizarea și înțelegerea prevederilor legale au fost cea mai mare provocare.
„Este până la urmă o problemă de cultură, nu de structură” a concluzionat Lise Spikkeland, consilier superior al Asociației Autorităților Locale și Regionale din Norvegia –KS.
Experiența autorităților norvegiene se va regăsi în cursurile de formare a celor 3300 de reprezentanți ai administrațiilor locale din România selectați să participe la sesiunile care vor fi organizate în întreaga țară odată cu implementarea proiectului E-TIC.