Reprezentanții comunelor din județul Tulcea au fost instruiți în domeniile: etică, transparență, incompatibilități și conflict de interese
25 ianuarie 2022Municipiul Oradea – Sesiune de formare în cadrul proiectului E-TIC
10 februarie 2022AMR a organizat în perioada 2 – 5 februarie 2022, în municipiul ARAD, a douăzecisidoua sesiune de formare, organizată la nivelul județului ARAD în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, finanțat prin Granturile Norvegiene.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Au luat parte la eveniment aleși locali și funcționari publici din municipiile Arad și Lugoj – municipiu invitat din Regiunea Vest. Pe ordinea de zi s-au aflat subiecte de interes pentru administrația publică, concentrate pe cele 4 domenii ale proiectului: etică, transparență, conflicte de interese și incompatibilități.
Domnul Călin BIBARȚ, primarul municipiului gazdă – ARAD a participat la deschiderea sesiunii de formare și a adresat cursanților cuvântul său de bun venit, apreciind subiectele tratate în cadrul Proiectului E-TIC și activitățile desfășurate de AMR în interesul municipiilor membre.
În calitate de formator instruit în cadrul proiectului E-TIC, doamna Mirela Buzărin, Șef Serviciu Relații cu presa, transparență, protocol din cadrul Primăriei Sectorului 6 al Municipiului București a abordat tematica vizată de proiect prin aspecte teoretice, exerciții practice, dar și prin studii de caz. Doamna Buzărin a prezentat principiile bunei guvernări, a subliniat importanța transparenței decizionale și instituționale, a valorilor personale și profesionale specifice persoanelor din administrație. Au avut loc discuții pe tema responsabilității și comunicării și s-au prezentat prevederi ale Codului administrativ pe subiectele tratate de proiect.
Domnul Adrian MORARU, expert pe etică și transparență, membru al echipei de proiect AMR a prezentat noțiuni legate de etică, morală și integritate individuală și instituțională și a supus discuției dileme etice și posibilități de înțelegere și identificare a soluțiilor la acestea.
Reprezentanții celor două municipii au fost încurajați să se implice activ în buna desfășurare a activităților planificate în cadrul sesiunii de formare, scopul fiind ca aceștia să transforme informațiile acumulate în noi abilități și competențe pentru îmbunătățirea activității în instituțiile din care provin. Cursanții au vizionat înregistrările pregătite de partenerul norvegian pe cele 4 teme principale ale proiectului și filmul de prezentare realizat de ACoR pentru promovarea proiectului. S-au prezentat Ghidul E-TIC și manualul aleșilor locali realizate prin proiect.
În cadrul sesiunii de formare cursanții au elaborat un plan de acțiune la nivel local, cuprinzând câte două activități specifice grupului țintă al proiectului care se pot aplica la nivel local și care pot conduce la îmbunătățirea situației existente.