Nicolae-Liviu DASCĂLU, primarul comunei Mărăcineni, formatorul reprezentanților comunelor din Argeș
28 iunie 2021Sesiunea de formare de la PIATRA NEAMȚ
5 iulie 2021Sesiunea este una dintre cele 41 de sesiuni județene aflate în responsabilitatea AMR, dedicate atât aleșilor locali, cât și funcționarilor publici și consilierilor de etică din municipiile din județul Iași și din Regiunea Nord-Est: Iași, Bîrlad, Fălticeni și Rădăuți. Sesiunile de formare organizate în cadrul proiectului vizează o mai bună cunoaștere și aplicare a legislației specifice administrației publice pe subiecte de etică, transparență, situații de incompatibilități și conflicte de interese.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Formatorul acestei sesiuni este Doamna Andra Genoveva SIBIȘAN, Secretar General al Municipiului Adjud, instruită în cadrul proiectului E-TIC. Dna Sibișan a susținut prezentări pe tematica proiectului pornind de la principiile de bună guvernare, etică și conduită, evaluarea performanțelor funcționarului public, prevederi ale Codului Administrativ, aspecte legate de consilierul de etică, atribuțiile și rolul acestuia într-o administrație publică modernă și performantă.
Cursanții au participat la discuții pe tematica prezentată, aducând în atenție situații întâlnite în activitatea desfășurată în municipiile din care provin. Exercițiile practice propuse au punctat respectarea principiilor și normelor de conduită, dar și posibilitatea de identificare a valorilor personale față de valorile profesionale ale funcționarilor publici și au încercat să identifice modalități prin care administrația publică ar putea să atingă un nivel înalt în ceea ce privește buna guvernare. În program vor fi dezbătute situații de conflicte de interese și incompatibilități și modalități de îmbunătățire a transparenței la nivel local.
Proiectul: ÎMBUNĂTĂȚIREA ACCESULUI ȘI CALITĂȚII SERVICIILOR PENTRU CETĂȚENI – O ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ TRANSPARENTĂ ȘI RESPONSABILĂ (https://e-tic.ro/despre-proiect/), beneficiază de un grant oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene, în cadrul Programului Dezvoltare locală și se află în curs de implementare de către Asociația Comunelor din România, Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia, KS și Asociația Municipiilor din România, în perioada 1 octombrie 2019-30 septembrie 2022.