ACoR a organizat sesiunea de formare cu numărul trei dedicată aleșilor locali aflați la primul mandat
11 iulie 2022Sesiuni de formare cu tema „Etică și transparență, incompatibilități și conflict de interese în administrația publică locală” pentru reprezentanții comunelor din județele Neamț, Dâmbovița, Galați și Vrancea
18 iulie 2022În perioada 07 – 10 iulie 2022 s-a desfășurat o nouă sesiune de formare organizată de Asociația Comunelor din România (ACoR) în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului și calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, finanțat prin Granturile Norvegiene, în cadrul Programului Dezvoltare locală.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Sesiunea de formare a avut tema „Etică și transparență, incompatibilități și conflict de interese în administrația publică locală”, participând 29 de reprezentanți ai 16 comune din județele Teleorman, Brașov, Dâmbovița și Mehedinți.
Obiectivele sesiunii de instruire au avut în vedere înțelegerea conceptului de bună guvernare, îmbunătățirea cunoștințelor participanților cu privire la aspecte legate de etică și transparență în administrația publică locală, asimilarea noilor modificări legislative, formarea unor abilități de lucru pentru consilierul de etică, pornind de la principiile bunei guvernări și prezentarea unor exemple de bune practici la nivel național și internațional în domeniu.
Sesiunea de instruire a avut-o ca formator pe dna Dorina ANTONESCU, secretar general în cadrul primăriei comunei Suhaia, județul Teleorman.
În desfășurarea sesiunii de formare dna Antonescu a evidențiat rolul important pe care filialele județene ale ACoR îl pot avea cu privire la susținerea autorităților publice din județele lor prin acțiuni de informare și consiliere cu privire la modul de implementare a prevederilor legale referitoare la etică și transparență.
Sesiunea de formare s-a desfășurat în hotelul Favorit din stațiunea Venus, judetul Constanța și face parte din cele 121 de astfel de evenimente organizate de Asociația Comunelor din România (ACoR) și Asociația Municipiilor din România (AMR), în cadrul proiectului, iar până la finalul acestuia vor fi instruiți în cele 4 domenii un număr de 2800 de reprezentanți ai autorităților publice locale (2000 reprezentanți ai comunelor și 800 ai municipiilor).