Municipiul Sfântu Gheorghe găzduiește o nouă Sesiune de formare a proiectului E-TIC
11 mai 2022Municipiul Miercurea Ciuc – gazda unei Sesiuni de formare organizate prin Proiectul E-TIC
18 mai 2022Asociația Comunelor din România a organizat, în perioada 12 -15 mai 2022, o nouă sesiune de instruire cu titlul „Etică și transparență, incompatibilități și conflict de interese în administrația publică locală”, pentru reprezentanții comunelor din județul Buzău, la Hotel Rozmarin, Predeal, județul Brașov.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!La evenimentul organizat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului și calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, finanțat prin Granturile Norvegiene, au participat 40 de cursanți, reprezentanți din județul Buzău.
Obiectivele sesiunii de instruire au avut în vedere activitatea desfășurată în cadrul celor patru domenii de interes ale proiectului (etică, transparență, incompatibilități și conflicte de interese), îmbunătățirea cunoștințelor participanților cu privire la principiile bunei guvernări și elaborarea de către participanți a unor planuri de acțiune pentru implementarea activităților identificate pe parcursul sesiunii de formare.
Domnul Csaba BONCIDAI, primarul comunei Pericei, județul Sălaj, în calitate de formator, a susținut prezentări pe temele cuprinse în agenda sesiunii de formare, principiile bunei guvernări, noțiuni legate de etică, transparență, integritate, diverse spețe pe dileme etice în scopul identificării unor soluții optime având drept scop creșterea responsabilității funcționarilor implicați în procesul decizional.