Vizita de studiu în Regatul Norvegia pentru zece reprezentanți ai comunelor din România. Planificare locală, participare și încredere
21 aprilie 2022Sesiunile de formare cu tema „Etică și transparență, incompatibilități și conflict de interese în administrația publică locală” pentru reprezentanții comunelor din județele Bihor și Satu-Mare
2 mai 2022În perioada 19 – 21 aprilie 2022 s-a desfășurat în municipiul Tulcea cea de-a 28-a sesiune de formare organizată de AMR în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, proiect finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021.
Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!Pe parcursul sesiunii, aleși locali, funcționari publici, personal contractual și consilieri de etică din municipiile Tulcea, Brăila și Tecuci au fost instruiți în cele 4 domenii vizate de proiect: transparență decizională, etică organizațională, incompatibilități și conflicte de interese.
In deschiderea sesiunii de formare primarul municipiului Tulcea, domnul Stefan Ilie a adresat participanților un cuvânt de bun venit și a exprimat interesul față de cele patru tematici tratate de proiect.
Doamna Cristina Iuliana Burchea, director executiv al ADI TRANSPORT METROPOLITAN SIBIU, Municipiul Sibiu, în calitate de formator al proiectului a susținut prezentări pe temele cuprinse în agenda program a sesiunii de formare. În prima zi doamna Burchea a prezentat principiile bunei guvernări, noțiuni legate de etică, morală și integritate și a subliniat importanța responsabilității și a comportamentului etic într-o instituție a administrației publice. S-au dezbatut diverse spețe pe dileme etice în scopul identificării unor solutii optime având drept scop creșterea responsabilității funcționarilor implicați în procesul decizional și a gradului de aplicare a prevederilor legale raportat la valorile morale individuale.
Urmare participării doamnei Burchea la prima vizită de studiu din Norvegia, organizată pentru AMR în perioada 13-17 martie 2022, au fost prezentate informații și experiențe ale Primăriei Hamar și Asociației Autorităților Locale și Regionale din Norvegia, KS Norway – partener al proiectului. Printre subiectele menționate s-au regăsit: sursele de venituri ale bugetului local, controlul intern, verificarea cheltuirii banilor publici, transparentizarea cheltuirii acestora și proceduri interne privind auditarea.
În cadrul instruirii au fost prezentate noțiuni legate de conflicte de interese și incompatibilități ale aleșilor locali și funcționarilor publici, precum și cadrul legal care reglementează aceste aspecte.
Aspecte vizând conceptele de etică, morală și integritate au fost prezentate și explicate de domnul Adrian Moraru, expert pe etică și transparență, membru al echipei de proiect AMR.
În cadrul optim creat pentru discuții interactive reprezentanții celor 3 municipii au avut în vedere să identifice soluții practice la situații întâlnite în practică cu care s-au confruntat pe parcursul activității desfășurate.
Cursanții vor elabora un plan de acțiune pentru fiecare municipiu care va cuprinde activități stabilite pe baza unor nevoi existente la nivel local și care urmează a fi implementate până la sfârșitul proiectului E-TIC. Activitățile planificate vor avea drept scop diseminarea la nivelul primăriei și al Consiliului Local a cunoștințelor acumulate și îmbunătățirea situației existente în municipiile participante.